miercuri, 17 septembrie 2014

Terapie cu energia Reiki.


TERAPIE CU ENERGIA REIKI.

Din timpuri străvechi,oamenii, animalele, plantele şi mineralele, nativ îşi atrăgeau şi atrag din Marele  Univers energia, vibraţia şi intrau  în rezonanţă cu acel câmp energetic  de care aveau nevoie pentru a perpetua şi a se  manifesta în existenţa lor pe toate planurile.

Atunci când copilul cade în joaca lui şi se loveşe, mama îl ia în braţe, pune mîna pe locul lovit, mângâie sau suflă şi astfel nativ transmite aceea energie de care a  avut nevoie copilul pentru ai trece durerea. Tot aşa mama  îl  mângâie pe corp, vorbindu-i blând în şoaptă. Ce face mama de fapt ? îi netejeşte câmpul energetic al aurei, dându-i copilului acea energie de echilibrare pe emoţional, trasmiţându-i siguranţă şi protecţie.

Tot nativ atunci când avem dureri sau stări de disconfort interioare sau pe corp fizic ducem mâna instinctiv la locul respectiv şi astfel ameliorăm pe moment acea afecţiune.

În concluzie Omul a ştiut din timpuri străvechi şi ştie să-şi atragă nativ aceste energi ale Universului, doar că în timp aceste valori s-au pierdut iar prin  Energia Forţei Vitale a Universului Reiki ne poate ajuta să ne reconectăm cu Universul.

Trebuie ştiut că Universul ne cunoaşte intenţia-gândul, iar corpul fizic are inteligenţa de la mama natură de-aşi atrage energia acolo unde are nevoie.  Energia Reiki lucrează din interior către exterior, de la celulă, atom, moleculă către organul afectat în ansamblul lui, de la cauză la efect.

A trata doar efectul înseamnă să ne amăgim pe noi înşine şi să ascundem sub preş cauza. Este adevărat că drumul este mai anevoios dar este sigur şi eficient pe termen foarte lung. Energia Reiki ne ajută să deblocăm acele blocaje energetice.

Starea de echilibru a corpului uman este dată de circulaţia sângelui, al limfei şi al energiei. În afara celor şapte centri energetici ( numite Chakre) , corpul uman are în totalul său un număr aproximativ ştiut până la ora actuală  de 88 de mii de Chakre. În concluzie fiecare por al pielii , fiecare celulă, moleculă sau atom din interiorul nostru se hrăneste cu şi din energia Universului.

Chakrele au rolul de a face legătura între corpul nostru fizic şi cel subtil trasmiţând aceste energii de legătură prin alte  reţele energetice  şi anume meridiane energetice. Meridianele energetice transced anumite organe importante şi de aici denumirea de meridianul stomacului, meridianul rinighiului , meridianul inimi, ect., şi fac legătura energetică cu câmpul energetic al aurei. Dar aceasta este o altă temă pe care am s-o abordez cu proxima ocazie.

Fiecare celulă, atom, moleculă, organ, ţesut, fluid, din interiorul nostru funcţionează într-un mod unitar, nici una nu poate funcţiona fără cealalaltă. Un dezechilibru energetic al unui organ atrage după sine şi celelalte organe  într-o măsură mai mare sau mai mică. 

Atunci  când se produce un blocaj energetic, practic paralizăm funcţionarea la parametri normali al celorlalte organe şi astfel se manifestă acele dezechilibre, disconforturi, dureri, suferinţe sau acele stări emoţionale de nesiguranţă.

Energia Reiki ne ajută să ne vindecăm mai rapid într-un mod mai armonios non agresiv, să eliberăm încărcătura emoţională şi grijile de zi cu zi, să eliberăm toxinele din corpul fizic şi informaţia toxinelor din câmpul energetic al aurei, să devenim mai sociabili, comunicativi şi să înţelegem mai bine fără să judecăm pe cei din anturajul sau din jurul nostru. Reiki ne ajută să eliberăm stările de stres, de panică sau anxietate datorită informaţiilor zgomotelor şi poluarii  mediului înconjurător, dezvoltă simţul responsabilităţii şi eliberarea stărilor de vinovăţie, ajută să se creeze un spaţiu mai mare de libertate pe plan spiritual, profesional sau în viaţa particulară.

Este foarte important de ştiut că Reiki nu este o dogmă religioasă, un cult religios sau o sectă. Reiki respectă toate cultele şi apartenenţele religioase  fără a încălca principiile sau voinţele acestora. Eu însumi sunt un liber cugetător. Trebuie ştiut că orice vindecare prin Reiki se realizează într-o manieră naturală şi desigur holistică, noninvazivă.

Reiki este o energie benefică a sufletului este o energie care nu implică voinţa ci doar intenţia-găndul, ne ajută să ne înţelegem Ego-ul şi să lucrăm cu el. Ego-ul este animatorul din noi, fără Ego nu putem convieţui, Ego-ul ne ajută să ne vedem pe noi înşine în oglinda celuilalt, cu Ego-ul trebuie să negociem , să conştientizăm  şi să înţelegem ceea ce facem sau ceea ce ni se întîmplă fără a da vine pa altcineva.

La începutul orelor mele de curs cu studenţii Reiki-şti, văd pe feţele lor expresii de teamă îngrijorare şi de nesiguranţă, pentru că în fiecare există frământări despre grijile şi căutările lor de zi cu zi dar după câteva zeci de minute, momente în care ne armonizăm reciproc cu energia Reiki, expresia lor este mai relaxantă, devin mai încrezători şi se simt în siguranţă. Practic atrag energia Reiki  din câmpul energetic al aurei  maestrului Reiki. Energia Reiki vine din univers ea este atrasă nu transmisă. Maestru sau Iniţiatul în Reiki atrage energia Reiki fiind un canal curat Reiki. Universul ne cunoaşte intenţia-găndul şi nu intervine peste voinţa nimănui. De aceea  înţelegem că Reik este universal, divin cosmic, este mişcare, vibraţie, rezonanţă, este forţă vitală, energie, la chinezi se spune Chi, ki la japonezi, prana la indieni etc.“ Peste tot în jurul nostru suntem învăluiţi de unde/vibraţii, iar oamenii, la fel ca şi toate vieţuitoarele, sunt constituiţi din unde de energie care pulsează” (Hirosi Doi). Reiki este o energie noninvazivă, are un flux mătăsos, pătrunde fin cu blândeţe şi merge acolo unde este nevoie, la cauză spre efect.
Energia Reiki drenează acele dezechilibre energetice din interior spre exterior, scoţând la suprafaţă acea informaţie toxică care a determinat aceste dezechiliibre. Ca să înţelegem mai bine acest fenomen imaginaţivă că vă aflaţi în preajma unui lac care la suprafaţă este limpede şi plăcut vederii. Dar atunci cînd începem şi drenăm fundul mâlos al lacului, apa se tulbură foarte tare şi încep să iasă la suprafaţă gunoaiele depozitate în timp. Aceste gunoaie metaforice din corpul fizic le nunim toxine sau informaţii toxice, dezechilibre sau blocaje energetice. Cu energia Reiki ajutăm persoana să-şi elibereze aceste blocaje energetice şi să înceapă fenomenul de autovindecare din toate punctele de vedere.
Vindecătorul eşti chiar tu . Tu cititorule ai acest potenţial de autovindecare cu ajutorul energiei Reiki.
 Prin Reiki nu punem niciodată diagnostic medical  sau să interpretăm analize medicale, evităm  să ne dăm cu părerea că uite aşa e bine sau nu e bine . Prin Reiki ajutăm persoana să-şi atragă din Marele Univers acea vibraţie de care are nevoie pentru a se echilibra într-un mod plăcut şi armonios.

    CAZUISTICĂ:

Am să vă dau câteva exemple luate aleatoriu de terapie cu energia Reiki din practica şi experienţa mea.

Doresc din respect faţă de persoanele pe care le-am avut în tratament cu energia Reiki ca numele lor să fie trecute doar cu iniţiale, fără a încălca intimitatea şi liberul albitru al acestora.

Târgovişte 2012 - copil  minor de 10 ani, S.A. diagnosticată cu diabet zaharat de cca 3 ani şi aflată în tratament cu insulină şi regim alimentar foarte strict, cu gramaj la diferite orare din zi.

Cu acordul scris al păriţilor, am rugat ca acestui copil să nu i se spună pentru ce voi lucra cu energia Reiki asupra ei pentru a înlătura orice suspiciune de Efectul Placebo. Am lucrat timp de două zile direct pe corpul fizic. La piciorul drept avea o unflătura fiind înţepată de o viespe. Părinţii erau foarte îngrijoraţi pentru că orice alt tratament medicamentos aducea modificări ale glicemiei. Repet tot tratamentul medicamentos al acestui copil şi alimentaţia sa era distribuit într-un gramaj foarte strict. Cu lumina Reiki ţinănd glezna piciorului în mîinile mele timp de două zeci de minute, unflătura a început să intre în regresie , s-a redus foarte mult starea de panică şi o eventuală criză glicemică.  Seara după ce am plecat am fost sunat de către mama acestui copil  că unflătura aproape nu mai exista şi că a început să se normalizeze valorile glicemiei. Am continuat să transmit energia Reiki la ore fixe de seară când copilul era acasă încă zece şedinţe timp de o lună de zile. După această perioada de terapie Reiki în care copilul nu ştia că îşi atrage energia Reiki prin transmisiile mele, am fost sunat de către mama copilului care cu voce tremurândă de emoţie mi-a confirmat că glicemia a revenit la valori normale şi că în comun ,de acord cu medicul specialist au luat hătărârea de a reduce cantitatea de insulină, mai ales pe timp de noapte.

Braşov 2011- C.K. adult 34 de ani de sex feminin, de profesie medic, diagnosticat cu colon iritabil cu hemoragii interne, hemoroizi.

De câteva luni de zile C.K. încerca săşi facă investigaţii de specialitate gastrointestinale pentru a afla cauza care provoacă aceste dureri insuportabile, balonări şi emisi de gaze intestinale necontrolabile, hemoragii spatice interioare. În condiţiile în care ţinea un regim alimentar foarte strict.

Timp de două şedinţe am lucrat pe corpul fizic cu energia Reiki, unde a reuşit să-şi echilibreze balonările şi emisiile de gaze intestinale şi cu uşoare reduceri din intensitate al durerilor. La a treia şedinţă mi-a mărturisit că era fericită că a putut bea puţină cafea după care tânjea foarte mult.

La a treia şedinţă cu energia Reiki s-a reuşit să se stopeze hemoragiile interne intestinale şi adoua zi medicul de specialitate era foarte bucuros că în şfârţit putea s-o investigheze endoscopic. În urma investigaţiilor s-a putut stabilii că C.K. suferea de iritare pe colon şi polipi intestinali pe colon, care cauzau aceste hemoragii interne.

Aceste şedinţe cu energie Reiki s-au efectuat  pe o perioadă de trei săptămâni datorită faptului că C.K. nu putea să stea pe şezut sau spate prea mult datorită acelor dureri foarte mari ale colonului.


Braşov 2013 – I.S. adult 41 ani, sex feminin, de profesie medic, diagnosticat cu tulburări emoţionale,stări depresive,  anxietate, stări de panică, stres, tendinţe de izolare.

În acest caz  lucrurile au fost  mai delicate şi a trebuit să facem 25 de şedinţe de echilibrare energetică cu lumina Reiki într-un interval de două luni de zile.

A trebuit să eliberăm anumite stări emoţionale declanşate de factori externi  împotriva voinţei sale, să eliberăm anumite temeri, frici şi ataşamente mai vechi. Eliberarea din câmpul energetic al aurei a anumitor informaţii toxice.

Astăzi este un om împlinit, care iubeşte din nou, este activ, se plimbă mult prin natură, face  călătorii prin ţară, îi place literatura, arta în general şi teatru.

Şi astăzi când ne întâlnim uneori nu podignesc mulţumirile. Practic şi-a atras acele vibraţii energetice din univers de care a  avut nevoie şi s-a autovindecat cu lumina Reiki.


Braşov, toamna lui 2013- I.A. persoană de 76 ani pensionar cu diagnostic – ciroză hepatică- metaztază fază terminală.

Fiecare din noi ne naştem atunci când suntem pregătiţi să experimentăm anumite lucrui şi plecă atunci cînd este timpul. În momentele dificile din viaţa noastră important este modul cum părăsim corpul fizic şi cum sufletul este pregătit să plece spre lumină fiind ajutat, însoţit  şi ghidat de către ghizi noştrii spirituali  spre  marea noastră familie a Marelui Univers.

Am lucrat asupra acestui caz timp de 12 şedinte terapeutice cu energia Reiki, într-un interval de  de două luni, perioadă în care corpul fizic intra în transformări de eliberare a toxinelor datorită terapiilor  agresive cu citostatice . Prin aceasta se reduceau foarte mult suferinţele cauzate de aceste agresiuni exterioare al radiaţiilor. Începea fenomenul de transpiraţie cu frisoane, stări de moleşală şi somnolenţă. Împreună am putut să echilibrăm corpul fizic şi o mare importanţă, s-a produs o echilibrare fantastică pe emoţional.

Aşa a reuşit să se detaşeze de posesile materiale, locuri, membrii familiei şi prieteni. Zâmbind a înţeles că este timpul de  plecare din acest corp fizic, din această haină grosieră din planul  terestru, şi că acesta este drumul eliberării.

A plecat în Germania pentru aşi lua rămas bun de la fiul său iar după căteva zile în iarna lui 2014, am primit vestea că a plecat spre Marea Familie a Universului.

Iată am relatat doar câteva exemple prin care această minunată energie a Universului Reiki ne poate ajuta.

REIKI ESTE ENERGIA FORŢEI  VITALE A UNIVERSULUI ŞI ESTE  ATRASĂ NU TRANSMISĂ.

Important este însă să fim un canal curat Reiki prin care să atragem energia Reiki, fără să impunem voinţă.

UNIVERSUL NE CUNOAŞTE INTENŢIA-GÂNDUL, IAR CORPUL FIZIC, PSIHICO-EMOŢIONAL, ARE INTELIGENŢA DE-AŞI ATRAGE ENERGIA ACOLO UNDE ESTE NEVOIE.


Vă îmbrăţişez cu multă Lumină şi Iubire.

sâmbătă, 13 septembrie 2014

Reiki Energia Forței Vitale a Universului.

                Din timpuri stravechi,când viața pe pământ nu era așa cum o vedem acum,  oamenii erau legați foarte mult prin simplitatea  sufletului cu Universul, ca mai apoi să se identifice cu nevoile problemelor fizice și  materiale de zi cu zi. Cu timpul însă lucrurile au luat altă turnură și încet, încet ne-am îndepărtat foarte mult de Casa sufletului nostru, am început să ne ocupăm foarte mult de partea fizică a corpului nostru, partea materială, dorința de a domina și a impune voințe personale și de încălcare a liberului albitru. Practic Ego-ul a pus stăpânire pe stările, manifestările  noastre emoționale, prin copierea individuală sau de grup acelor din jurul nostru, prin modul abuziv și agresiv de consum al alimentației  al comportamentului nostru față de semeni noștrii,  față de animale, de fauna vegetală și minerală. Ne-am îndepărtat foarte mult de Mama planetă pământ,dătătoarea vieți și existenței noastre, în acest spațiu al Universului.
              Astfel prin aceste informații toxicela nivel global, au aparut aceste suferințe, frici, posesii și boli care au început să frământe și să macine stările noastre emoționale (stresul) iar energetic să nu mai fim în armonie cu Universul.
             Majoritatea bolilor au o cauză bazată pe emoțional. Practic ce este boala? este o rezonanță joasă pe care datorită necunoașterii, neputințelor și fricilor interioare o întreținem în ființa noastră și ne identificăm cu ea.
             Vindecarea vine atunci când dorim acest lucru din suflet, când dorim regăsirea de sine.
             Ura, invidia, lăcomia, prejudecățile,  judecarea celor din jur, lipsa de iubire și multe altele duc la un dezechilibru emoțional, în corp fizic și psihico-emoțional.
             În lume prin medicina alternativă, există o multitudine de tehnici și sisteme - terapii fizice, energetice prin care noi oamenii ne putem reconecta cu noi înșine și cu  Universul.
            Una dintre aceste tehnici de echilibrare pe corp fizic psihico- emoțional este energia atrasă din Univers. REIKI.

              Reiki este energia pe care o atragem din Univers, este Energia Forței Vitale a Universului. Universul ne cunoaște intenția și atunci energia urmează întotdeauna gândul sau intenția noastră. "Reiki este o tehnică energetică japoneză care folosește mâinile pentru canalizarea energiei"(Simon Enico-Reiki Universul te iubește-ed. 2012), prin Reiki, ne putem echilibra energetic și autovindeca atât noi cât și animalele și plantele.

Cum am ajuns să mă releg cu Universul prin Reiki?
       Mulți ani la rând eram suferind de tot felul de boli, eram în căutări de vindecare, cu statut vechi la doctorii de specialitate, fizic eram sănătos, toate analizele erau bune. Am fost internat pe la diferite spitale din țară și majoritatea doctorilor dădeau din umeri - din punctul lor de vedere și al rezultatelor analizelor, îmi spuneau că sunt sănătos. Și totuși sufeream fizic cu dureri, disconfort, teamă ect. Corpul meu fizic, psihico-emoțional era într-un dezechilibru fantastic de mare. Au fost mulți ani de căutare și suferințe.  Dar într-o zi am fost îndrumat de către un prieten spre această tehnică japoneză energetica Reiki.
      Astfel am întâlnit oameni minunați iar în mod special un om căruia îi datorez multă iubire și respect, maestrului Reiki Traditional SIMON ENIKO, care avea să devină maestrul meu de inițiere în lumina Reiki Tradițional.
     Așa a început drumul meu spre această minunată energie Reiki. Reiki ma ajutat să mă reechilibrez în corp fizic, fiind vindecat de toate acele afecțiuni pe care le-am avut, astăzi sunt un om cât se poate de sănătos din toate punctele de vedere. Reiki ma ajutat să mă releg cu Universul , să primesc lumină și iubire necondiționată și să transmit  la râmdul meu acest dar minunat al Universului Energia Reiki.
     Astăzi datorită Marelui Univers sunt Maestru & Profesor Reiki Usui Tradițional, în cadrul Asociației Reiki Usui, tehnică prin care pot să ajut acolo unde se dorește, într-un mod ușor plăcut și armonios, fara să încalc voințe.
Reiki face parte din modul meu de viață, este energia mea de suflet.
      Prin Reiki am învățat să-mi purific alimentele eliberănd orice informație toxică. Știm că marea majoritate a produselor alimentare fie ele carne, legume,  fructe , cereale ect., preiau informația agresivă a crescătorului, cultivatorului, a îngrășământului chimic, a transportatorului sau a vănzătorului și din mediul înconjurător (zgomot, noxe) și astfel informația este atrasă prin vibrație joasă. Trebuie să știm că orice se găsește în Univers este alcătuit din unde, vibrație, rezonanță. Tot ceea ce vedem, simțim, atingem, pipăim sunt vibrați de natură densă adaptate nivelului nostru de existență pe această planetă,în aceast plan existențial. Alimentele pe care le consumăm sunt vibrații, gîndurile noastre sunt vibrații. Și atunci când transmitem un gând el se manifestă în vibrație cu rezonanță joasă( vezi cazul alimentelor invadate cu informații toxice) sau cu vibrație înaltă, unde sufletul se adresează Universului ( lumină, iubire, frumos, acceptarea de sine sau acelui de lângă tine).

       REIKI  ESTE ACEA ENERGIE A UNIVERSULUI, ACEA FORȚĂ VITALĂ NECONDIȚIONATĂ,  CARE NE AJUTĂ SĂ NE REECHILIBRĂM PE CORP FIZIC, PSIHICO-EMOȚIONAL ȘI SĂ NE RELEGĂM  CU MARELE UNIVERS.
Vă îmbrățișez cu multă Lumină și Iubire.